vineri, 6 iunie 2014

JANDARMII CĂRĂŞENI ASIGURĂ LINIŞTEA DE RUSALII


 În perioada 08-09 iunie a.c, cu ocazia sărbătorii religioase  de Rusalii, jandarmii cărăşeni vor fi prezenţi în zona lăcaşelor de cult din municipiile Reşiţa şi Caransebeş, precum şi în oraşul Oraviţa, pentru desfăşurarea într-un climat sigur a manifestărilor religioase.
Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale pe timpul acestor manifestări religioase.
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin vor asigura ordinea şi liniştea publica la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă pe raza judeţului nostru în localităţile Măureni, Dognecea, Rusca Montană, Mărul, Pojejena, Lăpuşnicul Mare şi Bocşa Montană.
Jandarmii recomandă cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale de valoare care pot atrage atenţia, deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste atenţie pe traseele de deplasare, spirit de solidaritate şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.

  COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu