joi, 8 mai 2014

Infracţiuni pe drumurile publice

  În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în dimineaţa zilei de 8 mai 2014 poliţiştii au oprit pentru control un autoturism pe strada Timişoarei din Reşiţa.
Poliţiştii au constatat că autovehiculul a fost condus de către B.G., în vârstă de 42 ani. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv, fiindu-i recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Tot în cadrul unei acţiuni, la intersecţia străzilor G.A. Petculescu şi bulevardul Republicii, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism cu numere provizorii de înmatriculare. În urma verificărilor s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către D.G., în vârstă de 28 ani, iar autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu