luni, 5 mai 2014

Activitatea la Poliţia de Frontieră Caras-Severin

Autocolant pentru inspecţia tehnică falsificat

* Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF  Naidăş au depistat un autoturism înmatriculat în Italia pentru care soferul a prezentat autocolantul inspecţiei tehnice periodice falsificat.

         Ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară ceteţeanul român  Dumitru  J., în vârstă de 56 ani, domiciliat pe raza judeţului Caraş Severin. Acesta conducea un autoturism marca „Hyundai Tucson”, înmatriculat în Italia.

         La controlul specific, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea inspecţiei tehnice a autoturismului în cauză. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autocolantul inspecţiei tehnice era fals.

         Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.



La volanul unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România



*Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Moldova Veche au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, valabile doar pe teritoriul statului german.

La sfârşitul săptămânii trecute, pe raza localităţii Moldova Veche, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Moldova Veche a oprit pentru control autoturismul marca “Audi A4”, cu numere de înmatriculare provizorii de Germania, condus de un cetăţean român, Eduard V.I.,  în vârstă de 18 ani, domiciliat pe raza judeţului Caraş-Severin.

În urma verificărilor efectuate asupra documentelor autovehiculului, s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare provizoriu este valabil în circulaţie doar pe teritoriul Germaniei.

Lui Eduard V.I. i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.
Comunicat de presa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu