miercuri, 30 aprilie 2014

Rezultatele la o lună de la organizarea Bursei generale a locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a organizat în data de 28.03.2014 la Reşiţa, Caransebeş şi Moldova Nouă Bursa generală a locurilor de muncă .
Această măsură activă de combatere a şomajului, destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă, reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau în ultimă instanţă, să se (re)orienteze
profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung.
Pentru bursă au fost contactaţi un număr de 159 agenţi economici, 46 dintre aceştia răspunzând favorabil solicitării Agenţiei, rezultatul acestei acţiuni fiind următorul:


Reşiţa
Caransebes
Moldova Nouă
Total
Agenti economici contactati
75
71
13
159
Agenţi economici participanţi
21
18
7
46
Număr locuri de muncă oferite
95
57
20
172
Număr persoane participante
587
317
51
955
Număr persoane selectate în vederea participării la interviuri
105
56
42
203
Număr persoane încadrate pe loc în ziua Bursei
2
5
4
11
Număr persoane încadrate la o lună de la data desfăşurării
76
26
20
122

            Persoanele încadrate pe loc la Bursă  au ocupat locuri de muncă în meseriile: inginer electromecanic, asistent comercial, tâmplar, ambalator, muncitor necalificat , lucrător comercial, barman, administrator, muncitor necalificat in confecţii si vânzător (2),  iar cele 122 persoane care au fost încadrate în urma participării la interviurile organizate de către agenţii economici participanţi la Bursă au ocupat locuri de muncă în 32 de meserii, cele mai multe fiind lucrător comercial,  lăcătuş mecanic, confecţioner îmbrăcăminte, dulgher, tâmplar, bucătar şi ospătar. De asemenea, au fost ocupate 42 locuri de muncă de muncitor necalificat în diferite domenii de activitate şi 6 locuri de muncă pentru persoane cu studii superioare.
În acest an, AJOFM Caraş-Severin va mai organiza o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în data de 26 septembrie, putând organiza şi alte burse la cererea agenţilor economici.
             Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul AJOFM Caraş-Severin din Reşiţa, str Traian Lalescu nr 17, tel 0255/212160. 

COMUNICAT DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu