Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit că în listele electorale
permanente, întocmite la nivelul unităților administrativ-teritoriale,
sunt înscriși 18.303.915 cetățeni cu drept de vot.
* Votarea începe la ora 7,00 și se încheie la ora 21,00
La sediile secțiilor de votare se afișează la loc vizibil ora la care
începe, respectiv se încheie votarea. Alegătorii pot vota la secția de
votare unde sunt înscriși în copia de pe lista electorală permanentă sau
în copia de pe lista electorală specială ori la orice altă secție de
votare.
Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare
numărului cabinelor. Alegătorul resortisant și alegătorul comunitar
prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate
biroului electoral al secției de votare. Președintele biroului electoral
al secției de votare sau membrul desemnat de acesta verifică dacă
alegătorul este înscris în copia de pe lista electorală permanentă sau
de pe lista electorală specială, după care alegătorul semnează în listă
la poziția destinată acestuia. În baza semnăturii în copia de pe lista
electorală permanentă sau de pe lista electorală specială, președintele
sau membrul biroului electoral al secției de votare desemnat de acesta
îi încredințează alegătorului buletinul de vot și ștampila cu mențiunea
"VOTAT".
Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ștampila cu
mențiunea "VOTAT" înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de
candidați sau prenumele și numele candidatului independent pe care îl
votează. Ștampila cu mențiunea "VOTAT" trebuie astfel dimensionată încât
să fie mai mică decât patrulaterul.
Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care
votează, este interzisă. Alegătorul care din motive temeinice,
constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu
poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un
însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul
observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secției de votare.
După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel încât pagina
netipărită care poartă ștampila de control să rămână în afară, și le vor
introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greșită a
buletinului nu atrage nulitatea acestuia.
La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greșit
ștampila cu mențiunea "VOTAT", dar nu a introdus buletinul în urnă,
președintele biroului electoral al secției de votare îi poate elibera,
numai o singură dată, un nou buletin, reținând și anulând buletinul de
vot inițial. Ștampila încredințată pentru votare se restituie
președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de
votare desemnați de acesta, după care președintele sau acel membru
aplică pe actul de identitate sau, după caz, pe documentul de identitate
al alegătorului ștampila cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului sau,
după caz, un timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului.
Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.
* Votarea cu urna specială
Alegătorii care își exercită dreptul de vot prin intermediul urnei
speciale sunt înscriși în lista electorală suplimentară, fiind radiați,
dacă este cazul, din copia de pe lista electorală permanentă sau
specială existentă la secția de votare.
Urna specială se utilizează numai la secțiile de votare din țară.
Secțiile de votare din străinătate nu vor avea sau utiliza urne mobile,
potrivit BEC.
* Alegătorii deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau
care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar nu li
s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin
intermediul urnei speciale.
Potrivit unei decizii a BEC, directorii penitenciarelor sau ai
locurilor de deținere sunt obligați să aducă la cunoștința alegătorilor
deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau care sunt în
executarea unei pedepse privative de libertate, dar nu li s-a interzis
exercitarea drepturilor electorale, faptul că pot vota prin intermediul
urnei speciale, la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul
European din anul 2014, cu suficient timp înaintea de ziua de referință.
Cererile de votare prin intermediul urnei speciale se fac în scris de
persoanele vizate și se depun la directorii penitenciarelor sau ai
locurilor de deținere, cel mai târziu cu două zile înainte de ziua de
referință. Cel mai târziu în preziua votării, directorul penitenciarului
sau al locului de deținere asigură depunerea cererilor întocmite la
biroul electoral al secției de votare în a cărei rază teritorială se
află penitenciarul sau locul de deținere respectiv.
În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de
deținere, după caz, permite accesul echipei biroului electoral al
secției de votare care se deplasează cu urna specială și cu o ștampilă
cu mențiunea "VOTAT", buletine de vot și timbre autocolante necesare
pentru a se efectua votarea, în spațiul anume amenajat pentru votare,
care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea
secretului votului. Deținuții pot vota numai în baza unui act sau
document de identitate valabil. În acest sens, directorul
penitenciarului sau al locului de detenție, după caz, îi eliberează
temporar, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau
documentul de identitate valabil aflat în dosarul individual.
Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător și persoanelor
reținute. Cu urna specială votează și persoanele netransportabile din
motive de boală.
* PDL — primul pe buletinul de vot
Ordinea competitorilor electorali pe buletinul de vot este
următoarea: PDL, Partidul Mișcarea Populară, UDMR, Alianța PSD-UNPR-PC,
PNL, PRM, Alianța Națională a Agricultorilor, Partidul Dreptății
Sociale, Partidul Noua Republică, Partidul Verde, Partidul Forța Civică,
Partidul Ecologist Român, Partidul Alternativa Socialistă, Partidul
Național Țărănesc Creștin Democrat, Partidul Poporului — Dan Diaconescu
și independenții Corina Georgiana Ungureanu, Constantin Filip Titian,
Dănuț Liga, Paul Purea, Pericle Iulian Capsali, Costea Peter, Mircea
Diaconu și Valentin Dăeanu.
Sursa:AGERPRES

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu