joi, 3 aprilie 2014

ACTIVITATE LA IPJ CARAS-SEVERIN

 Depistat în timp ce conducea un moped neînmatriculat şi având permisul de conducere reţinut

În data de 02.04.2014, în jurul orei 06.00, lucrătorii Postului de Poliţie Berzovia au oprit pentru control, pe D.N. 58 B, un moped condus de C. S. C., de 24 ani, din comuna Vermeş.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că mopedul nu figura  înregistrat sau înmatriculat în circulaţie iar conducătorul acestuia figurează ca având permisul de conducere reţinut.
Cercetările continuă faţă de C. S. C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Conducea un autoturism deşi dreptul de a conduce i-a fost suspendat

În data de 02.04.2014, în jurul orei 07.00, lucrătorii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Caransebeş, în timp ce executau serviciul de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier pe strada Ardealului din municipiu, l-au depistat pe A. N., de 64 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat în perioada 13.03 - 11.04.2014.
Cercetările continuă faţă de A. N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.                    
Cercetată pentru distrugere

În data de 02.04.2014, în jurul orei ora 14.30, lucrătorii Postului de Poliţie Buchin au fost sesizaţi de către numitul S. G. din comuna Buchin, sat Valea Timişului, cu privire la faptul că în toamna anului 2013 M. A, de  66 ani, din localitate, i-a tăiat din proprietatea sa, situată în locul numit Valea Ţerovei, de pe raza localităţii Valea Timişului, un număr de 20 pomi fructiferi de esenţă măr şi a plantat în locul lor alţi pomi fructiferi de esenţă cireş.
Prejudiciul creat urmează a fi comunicat ulterior.
Cercetările continuă faţă de M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.                    
Acţiune a poliţiştilor din Staţiunea Băile Herculane

În data de 02.04.2014  lucrători din cadrul Politiei Staţiunii Băile Herculane şi ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Mehadia au executat o acţiune în sistem integrat, pe D.N. 6, în zona localităţii Domaşnea, în vederea verificării modului de desfăşurare de către agenţii economici a unui comerţ cu respectarea prevederilor legale precum şi de către comercianţii persoane fizice care desfăşoară asemenea activităţi, urmărindu-se, în special, depistarea persoanelor care comercializează în mod ilegal alcool sau ţigări.
În urma controalelor efectuate au fost verificate un  număr de 11 persoane fizice, ocazie cu care au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor  Legii 12/1990 republicată, în valoare totală de 1.500 lei şi a fost confiscată cantitatea de 30,5 litri alcool.

Cercetaţi pentru furt

În dimineaţa zilei de 01.04.2014, Poliţia Oraşului Bocşa a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa unei femei, situată pe strada Muncii şi au sustras bunuri.
În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi B.B., în vârstă de 22 ani şi S.O., în vârstă de 20 ani, ambii din Bocşa, bănuiţi că au pătruns în imobil de unde au sustras bunuri (un televizor LCD şi mai multe bijuterii) în valoare de 3000 lei.
Bunurile au fost recuperate în totalitate, însă cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

BULETIN DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu