luni, 7 aprilie 2014

Acţiuni pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice

Peste 40 de infracţiuni au fost constatate şi aproximativ 1000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 180000 de lei, au fost aplicate de către poliţişti, în trei zile de acţiuni organizate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti. 
În prioada 1-19 aprilie a.c., pe raza judeţului Caraş-Severin poliţiştii desfăşoară acţiuni în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioadă premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic, acţiuni dispuse la nivel naşional de către şeful Poliţiei Române.

 În perioada 4-6 aprilie, poliţiştii angrenaţi în acţiuni au verificat peste 200 de agenţi economici şi au fost controlate 1101 de mijloace de transport.
De asemenea au fost constatate peste 40 de infracţiuni, din care două de evaziune fiscală, în cadrul dosarelor întocmite fiind cercetate 22 de persoane, bănuite de comiterea acestor fapte.

Din numărul total al contravenţiilor aplicate,  55 au fost pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 99 ca urmare a încălcării Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În urma filtrelor organizate de poliţiştii rutieri au fost aplicate peste 800 de sancţiuni contravenţionale întrucât au fost încălcate normele O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Peste 500 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost reţinute 20 de permise de conducere şi retrase 8 certificate de înmatriculare.

Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost confiscate bunuri în valoare totală de peste 15000 lei, dintre care alcool şi produse din alcool în valoare de 1020 lei şi alte produse în valoare de 13991 lei.

La acţiuni au participat zilnic peste 200 de poliţişti suplimentar faţă de dispozitivul curent, fiind angrenaţi poliţişti de investigarea fraudelor, de la ordine publică, rutieră şi transporturi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu