joi, 27 martie 2014

Peşte confiscat de poliţiştii de frontieră


 *Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Berzasca au depistat, în zona de frontieră, un cetăţean  român care transporta 120 kg de peşte diferite specii fara a detine documente legale de provenienta si transport.
Ieri, pe DN 57, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Berzasca au oprit pentru control autoturismul marca „Opel”, ce se deplasa din direcţia Moldova-Nouă în direcţia Orşova, condusă de Mihai L., în vârstă de 57 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Mehedinţi.
         La controlul efectuat asupra autoturismului, s-a descoperit cantitatea de 120  kg. peşte diferite specii (somn, fitofag, crap, şalău, caras) pentru care şoferul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă si transport.
         Cetăţeanului român i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit, iar întreaga cantitate de peşte în valoare totală de 1325 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a fi predată unei societăţi de profil.
COMUNICAT DE PRESA
  
                                                                                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu