joi, 13 martie 2014

A început plantarea florilor

Lucrătorii Sectorului Construcţii din cadrul Serviciului Public- “Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire” efectuează, din această săptămână, lucrări de reabilitare a pasajului Nera, constând în zugrăveli, repararea treptelor şi montarea rigolelor.
În acelaşi timp, sunt executate lucrări de marcare a trecerilor de pietoni în următoarele zone: Calea Timişoarei, Str. A. I. Cuza, Str. Sportului, Str. I. L. Caragiale, Bd. Revoluţia din Decembrie şi Calea Caransebeşului.
Totodată, muncitorii din cadrul Sectorului Spaţii Verzi vor începe plantarea florilor în zona fântânii de pe Bd. A. I. Cuza şi efectuarea lucrărilor de curăţenie la locurile de joacă situate pe Al. Bazna, Al. Albăstrelelor şi Al. Constructorilor.

 Cabinet Primar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu