miercuri, 26 februarie 2014

Tichete gratuite de călătorie


Primăria Municipiului Reşiţa, prin Serviciul Public “Direcţia de Asistenţă Socială”, anunţă că, în perioada 3 - 20 martie 2014, pensionarii din municipiul Reşiţa cu vârsta sub 70 de ani şi cu o pensie care nu depăşeşte 800 de lei, precum şi cei peste 70 de ani, pot ridica tichetele gratuite de călătorie.
Persoanele care locuiesc în cartierele Lunca Bârzavei (Govândari), Câlnic, Ţerova, Moniom se pot prezenta în spaţiul situat pe aleea Domogled numărul 1 (Microraion IV, cartier Lunca Bârzavei), lângă Serviciul Public “Direcţia Impozite şi
Taxe Locale”.
Pensionarii care domiciliază în zona Triaj şi în cartierele Lunca Pomostului, Centru Civic, Muncitoresc, Stavila, Lend, Marginea, Cuptoare, Secu şi Doman pot ridica tichetele de la sediul Serviciului Public “Direcţia de Asistenţă Socială”, situat pe strada Libertăţii numerele 18-22 (fosta Poştă veche).
Persoanele vârstnice au obligaţia de a se prezenta personal cu actul de identitate (original şi copie xerox), cuponul de pensie aferent lunii februarie 2014 (original şi copie xerox) şi poze tip buletin actualizate (pentru persoanele care nu posedă legitimaţie).


Ridicarea tichetelor se face în ordine alfabetică după cum urmează:
- 3 – 11 martie 2014: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L;
- 12 – 20 martie 2014: M, N, O, P, R, S, Ş, T, Ţ, U, V, W, X, Y, Z. 
Programul de lucru al ghişeelor din cele două locaţii este următorul:
- de luni până joi între orele 8-16 şi vineri până la ora 13.30, în spaţiul situat pe aleea Domogled nr. 1.
- de luni până joi între orele 8-16 şi vineri până la ora 13.30, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, situat pe strada Libertăţii nr. 18-22.
                                                                        Cabinet Primar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu