Joi, 6 februarie 2014, la sediul Agenției Naționale Antidrog, a avut
loc activitatea de marcare a publicării ghidului Dezvoltarea sistemului
de prevenire, asistență și reabilitare pentru consumatorii de droguri
din România. Recomandări bazate pe analize sistematice de literatură și
bune practici, elaborat în limba engleză în cadrul componentei 3 a
proiectului de Înfrățire Instituțională RO 2006/018-147.05 'Consolidarea
sistemului integrat de asistență medicală, psihologică și socială
pentru
consumatorii de droguri din România', implementat de Agenția
Națională Antidrog în parteneriat cu Institutul Național pentru Sănătate
și Bunăstare din Finlanda.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Facultății de Sociologie
și Asistență Socială (Universitatea din București), Institutului de
Pneumologie Marius Nasta și Spitalului de Urgență Militar Central Dr.
Carol Davila, precum și specialiști ANA care au contribuit la
activitățile proiectului sau la elaborarea ghidului.
Activitățile componentei 3 din cadrul Proiectului de Înfrățire
Instituțională RO 2006/018-147.05 'Consolidarea sistemului integrat de
asistență medicală, psihologică și socială pentru consumatorii de
droguri din România' au presupus colaborarea cu reprezentanți ai
mediului academic și profesional din domeniul prevenirii consumului de
droguri și asistenței consumatorilor dependenți de droguri și demersuri
ample de cercetare, documentare, analiză și investigare a resurselor
științifice în domeniu. Evenimentul se înscrie în demersurile de
asigurare a sustenabilității proiectului.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu