luni, 3 februarie 2014

Activitate la Jandarmeria Caras-Severin

Amemimţare
Sâmbătă, 01 februarie a.c, în jurul orei 21.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat cu privire la faptul că pe str. Albăstrelelor din mun. Reşiţa, are loc un scandal între o persoană de sex feminin şi concubinul acesteia.

Grupa de intervenţie s-a deplasat la faţa locului unde a constatat că două persoane se ceartă pe fondul unor neînţelegeri mai vechi.
În urma activităţilor desfăşurate la faţa locului s-a stabilit că numitul S.G., în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în mun. Reşiţa, avea asupra sa un cuţit de 24,5 cm, pe care a vrut să-l arunce în momentul în care i sa explicat că va fi supus procedurii de percheziţie corporală, acesta ameninţănd-o în repetate rânduri cu acte de violenţă pe concubina sa.
          În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză acte de sesizare, fiind susceptibil de comiterea infracţiunii de “ameninţare”. Actele au fost predate I.P.J. Caraş-Severin.
Pe trecerea de pietoni
Sâmbătă, 01 februarie a.c, în jurul orei 02.30, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, aflată în patrulare în zona Casei de Cultură din mun. Reşiţa, a observat o altercaţie între două persoane.
Jandarmii cărăşeni au observat cum numitul S.C., în vârstă de 26 ani,  îl loveşte cu pumnii şi picioarele pe un bărbat care se deplasa pe trecerea de pietoni din zona menţionată. La faţa locului a fost solicitată şi o ambulanţă, pentru acordarea de îngrijiri medicale persoanei vătămate, aceasta fiind condusă la Spitalul Judeţean Reşiţa
          În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză acte de sesizare, fiind susceptibil de comiterea infracţiunii de “lovire sau alte violenţe”. Actele au fost predate I.P.J. Caraş-Severin.
         
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu