duminică, 23 februarie 2014

465 DE PERSOANE, SUPRAVEGHEATE DE POLIȚIȘTI

  Poliţia Română a luat, în ultima săptămână, măsuri pentru supravegherea a 465 de persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive, în conformitate cu prevederile Noului Cod de Procedură Penală.
Astfel, au fost desfășurate activități specifice față de 40 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 420 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar şi față de 5 persoane aflate sub control judiciar pe cauţiune.


Reamintim faptul că, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J.-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ.

Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul acestor structuri.

De asemenea, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române a fost dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora și a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel naţional, în mod unitar, a prevederilor legale.

Sursa: IGPR


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu