vineri, 6 decembrie 2013

Subventii incalzire

Primăria Municipiului Reşiţa prin “Direcţia de Asistenţă Socială” anunţă că, până în data de 20 decembrie 2013, vor fi preluate cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, combustibili solizi, petrolieri sau energie electrică, pentru perioada 1 decembrie 2013-31 martie 2014.
Cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea
subvenţiei de încălzire cu energie termică se depun la casieriile S.C. CET 2010 Reşiţa S.R.L (aleea Liliacului, Microraion I, cartier Lunca Bârzavei şi strada Fântânilor nr. 5) sau la administratorii Asociaţiilor de locatari.
Familiile şi persoanele singure din Reşiţa, al căror venit mediu lunar pe membru de familie nu depăşeşte 615 lei, pot depune la ghişeele “Direcţiei de Asistenţă Socială” (strada Libertăţii nr. 18-22) cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei, însoţite de acte doveditoare care atestă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale.
Programul de lucru este de luni până joi, între orele 8:00-16:00 şi vineri, în intervalul orar 8:00-13:30.
În perioada 28 octombrie - 20 noiembrie 2013 au fost înregistrate 2293 de cereri şi declaraţii pe proprie răspundere pentru acordarea subvenţiilor de încălzire a locuinţei. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au efectuat în această perioadă 102 anchete sociale.
Publicat de: Iasmina M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu