luni, 16 decembrie 2013

Buletin de presă - IPJ Caraș-Severin



CONTROALELE PRIVIND LEGALITATEA ACTIVITĂŢILOR DIN DOMENIUL PANIFICAŢIEI AU CONTINUAT  ÎN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
În perioada 7 – 13 decembrie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.


În perioada menţionată aproximativ 50 de lucrători din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ.

Au fost efectuate 79 de controale, dintre care 15 la societăţi comerciale, 13 la persoane fizice, fiind verificate şi 51 mijloace de transport.

În urma acţiunilor desfăşurate, a fost constatată o infracţiune la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, din care 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite republicată şi 4 la alte acte normative, a căror valoare a fost de 22.600 lei.

Exemplu:
În urma verificărilor la o societate comercială din Reşiţa, privind producţia şi comercializarea pâinii şi a produselor de panificaţie, s-a constatat că nu au fost înregistrate în totalitate veniturile aferente, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală faţă de administratorul societăţii.



Poliţiştii au continuat acţiunile pe linie de silvicultură în judeţul Caraş-Severin
 Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au continuat, în perioada 7-13 decembrie  a.c., acţiunile pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier şi au constatat 6 infracţiuni.

În cadrul acestor activităţi poliţiştii au urmărit în special prevenirea tăierilor ilegale de arbori şi au fost organizate controale în care s-au verificat modul de înregistrare a materialului lemnos, precum şi consemnarea în documentele de însoţire a provenienţei reale a lemnului.
Au fost executate 82 de acţiuni şi controale din care 21 în fondul forestier, 59 pe drumurile publice şi două în pieţe şi târguri, în urma cărora au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18000 lei.
In această perioadă au fost constatate 6 infracţiuni prevăzute de Codul Silvic. De asemenea s-a dispus confiscarea a 10,5 mc lemn de foc.
Poliţişti au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de pomi de Crăciun şi au confiscat 8 brazi.
Acţiunile s-au desfăşurat în colaborare cu reprezentanţi ai ITRSV şi Direcţiei Silvice. 
Accident pe raza municipiului Reşiţa

În dimineaţa zilei de 16 decembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident pe raza municipiului Reşiţa.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat cu ocazia cercetărilor că în timp ce un tânăr în vârstă de 26 ani, conducea un autoturism din direcţia Muncitoresc spre Centrul Civic (pe pasajul Nera) nu a adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 ani.
În urma accidentului un pasager a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare din culpă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu