Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a desfășurat, în
luna noiembrie 2013, acțiuni de control în urma cărora au fost aplicate
amenzi în valoare totală de 313.000 lei.
În domeniul relațiilor de muncă, pe parcursul lunii noiembrie, s-au
efectuat 139 de controale și s-au aplicat amenzi în valoare de 219.500
lei. Pentru folosirea muncii 'la negru', au fost sancționați 12
angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de
200.000 lei,
depistându-se 20 persoane care lucrau fără forme legale de angajare.
Principale deficiențe constatate de către inspectorii de muncă sunt:
neîncheierea unui contract individual de muncă, nerespectarea
programului de lucru și a timpului legal de odihnă, neîntocmirea
dosarelor de personal și a regulamentului de ordine interioară, etc.
Au fost constatate un număr de 225 deficiențe pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere.
În aceeași perioadă, în domeniul securității și sănătății în muncă
au fost efectuate 101 controale și s-au aplicat amenzi în valoare de
93.500 lei.. S-au constatat 167 deficiențe stabilindu-se tot atâtea
măsuri de remediere a acestora. Inspectorii de muncă din cadrul
serviciului Securitate și Sănătate în Muncă pe parcursul lunii noiembrie
2013 au oprit din funcțiune un echipament de muncă (motostivuitor pt.
agricultură) pentru care nu s-a asigurat exploatarea fără pericole (nu
dețin avize de funcționare I.S.C.I.R.). Totodată a fost dispusă sistarea
activității pentru 3 angajatori după cum urmează:
sistare activitate în domeniul prelucrării lemnului (lipsa
apărătorilor la organele de mașini în mișcare a echipamentelor de muncă
și instalație electrică necorespunzătoare) sistare activitate în
domeniul construcțiilor pentru neamenajare locului de muncă pentru
lucrul la înălțime;
sistare activitate (lucrări miniere în subteran)
Sistarea se menține până la remedierea deficiențelor constatate.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin va urmări modul de
îndeplinire a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă și va continua
acțiunile de control.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu