miercuri, 6 noiembrie 2013

Accident cu autoturismul altuia

În cursul nopţii de 5/6 noiembrie a.c., poliţiştii s-au sesizat cu privire la producerea unui accident pe strada Eftimie Murgu din Oraviţa în urma căruia a fost avariat un autoturism.
Cu ocazia cercetărilor s-a constatat că B.TRAIAN, în vârstă de 19 ani a sustras autoturismul ce aparţine lui P.CRISTIAN, în vârstă de 21 ani. Proprietarul a lăsat autovehiculul pe strada 1 Decembrie 1918 având cheile în contact şi portierele deschise.


Pe fondul consumului de alcool şi a lipsei de experienţă, întrucât B.TRAIAN nu posedă permis de conducere, tânărul a intrat cu autoturismul în zidul unui imobil după care a plecat de la locul accidentului fiind identificat ulterior. La testarea cu aparatul alcooltest a lui B.TRAIAN a rezultat o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Oraviţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Sursa: I.P.J.C-S

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu