miercuri, 25 septembrie 2013

Lucrările de plantare specifice sezonului toamnă-iarnă.

Angajaţii Serviciului Public “Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire” au început de astăzi, 23 septembrie, lucrările de plantare specifice sezonului toamnă-iarnă. Plantele, produse la sera de flori a Primăriei, sunt următoarele:
- crizanteme - 2.500 de bucăţi;
- panseluţe – 20.000 de bucăţi;
- varză ornamentală – 5.000 de bucăţi;
- trandafiri – 200 de bucăţi.
Acestea vor fi plantate în următoarele locaţii: Bulevardul Muncii (fântână), Parcul Tricolorului (rondouri), sensul giratoriu din zona Intim (rondouri), Muzeul de Locomotive (rondouri), Bulevardul Alexandru Ioan Cuza (fântâna din parc), Centrul Civic şi zona hotelului Rogge (rondouri).
De asemenea, vor fi realizate completări la aliniamentele de arbori deja existenţi în următoarele zone:
- Cîlnicel - salcâm (20 de bucăţi) şi păducel (25 de bucăţi);
- parcarea verde din spatele Primăriei – corcoduş roşu (3 bucăţi);
- Bulevardul Al. I. Cuza – corcoduş roşu (20 de bucăţi).
În plus, în parcuri vor fi plantaţi molizi (aproximativ 15 bucăţi) şi arţar roşu (15 bucăţi).
Lucrările de plantare sunt cuprinse în bugetul Consiliului Local.
Iasmina M.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu