urmare a nefolosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor speciale de retenţie coroborată cu alte cauze generatoare de accidente de circulaţie.
Astfel, poliţiştii au desfăşurat acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor rutiere privind folosirea centurii de siguranţă pe pe toate categoriile de drumuri din judeţ. În urma acestor activităţi au fost aplicate 443 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 409 au fost aplicate fiindcă nu au fost folosite centurile de siguranţă pe locurile din faţă ale autovehiculelor şi 34 pentru locurile de pe bancheta din spate.
Cei mai mulţi care nu au folosit centura de siguranţă au fost adulţi, numărul acestora fiind de 439, dar au existat şi patru cazuri în care copiii nu au purtat centurile de siguranţă.
Trebuie menţionat faptul că nefolosirea centurii de siguranţă şi celelalte abateri care pun în pericol siguranţa traficului rutier (excesul de viteză, efectuarea de depăşiri neregulamentare, neacordarea priorităţii etc.) conduc la rănirea gravă a persoanelor implicate în astfel de evenimente rutiere.
Aceste acţiuni, ce vor continua şi în perioada următoare, au drept scop impunerea unui climat de disciplină în domeniul circulaţiei rutiere în ceea ce priveşte respectarea regulilor de circulaţie şi a normelor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice.
I.P.J.C-S
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu