Peste
250 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi, pe parcursul a trei
zile, în urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti. / De asemenea, au
fost aplicate aproximativ 1.240 de sancţiuni contravenţionale pentru
nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea
publică.
În
perioada 23 –25 august a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru
prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi
siguranţă publică. Astfel, la nivel naţional, poliţiştii au organizat
694 de acţiuni, au efectuat 45 de percheziţii, 1.442 de controale, 289
de filtre şi 6 razii.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost
depistate 326 de infracţiuni, dintre care 230 în flagrant delict.
Totodată, poliţiştii au prins 252 de suspecţi de infracţiuni, dintre
care 14 au fost reţinuţi şi 11 arestaţi.
3 autoturisme semnalate
ca fiind furate au fost găsite de poliţişti, iar 4 arme neletale şi 19
bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării.
În
perioada menţionată, poliţiştii au aplicat 1.243 prevăzute de Legea
61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 211 la Legea 12/1990
privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale
ilicite şi 62 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor,
valorilor şi protecţia persoanelor.
Valoarea totală a bunurilor confiscate este de 39.086 de lei.
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu