marți, 9 iulie 2013

Deces şi vătămare corporală din cauza unui fulger

Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată la ora 15.59 prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe un islaz de pe raza localităţii Măgura, o fată de 13 ani şi o femeie au fost lovite de un fulger.
Din verificările efectuate, s-a constatat că în timp ce se aflau cu vacile pe islaz R.IONEL, de 35 ani, fiica sa de 13 ani şi concubina sa, B.CRINA de 25 ani, din cauza ploii s-au adăpostit lângă o pădurice, iar în urma descărcărilor electrice atât femeia cât şi minora au fost lovite de un fulger. În urma acestui accident a rezultat decesul

minorei şi rănirea femeii care a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu, iar ulterior la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale.
Cadavrul fetei a fost depus la morgă, unde în urma necropsiei efectuate de către medicul legist se vor stabili cauzele decesului, nefiind suspiciuni de omor.

I.P.J.C-S

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu