Până în prezent, un număr de 4 vieţi au fost salvate în urma
procedurilor de transplant de celule stem de la donator neînrudiţi
realizate în unităţile sanitare româneşti
Astăzi, 6 iunie 2013, la sediul Ministerului Sănătăţii a fost lansată
oficial în România campania de comunicare pentru promovarea donarii de
celule stem hematopoietice ”Donează o șansă la viață”.
Campania este susținută de Ministerul Sănătății și organizată de
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem
Hematopoietice (RNDVCSH) în colaborare cu toate unitățile sanitare care
desfășoară activități de recrutare și testare a donatorilor de celule
stem hematopoietice, coordonate de RNDVCSH.
Scopul Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem
Hematopoietice este o instituţie publică aflată în subordinea
Ministerului Sănătăţii şi înfiinţată prin HG nr. 760/2009. RNDVCSH a
cărei misiune este de a de a identifica și asigura, la standarde
internaționale, donatori de celule stem hematopoieticecompatibili
neînrudiți, tuturor pacienților din România care au nevoie de un
transplant și care nu audonatori compatibili înrudiți.
Una dintre activităţile de bază ale Registrului o constituie
organizarea şi menţinerea unei baze de date complexe cu donatorii
voluntari de celule stem hematopoietice și în același timp cu pacienții
care au nevoie de un transplant. Această bază de date este securizată,
conform tuturor standardelor internaționale existente în domeniu și face
posibilă procesarea cererilor de donare de celule stem hematopoietice
şi furnizarea celulelor stem hematopoietice (CSH), atât în ţară, cât şi
în străinătate.
Ce paşi sunt necesari pentru a putea dona !
În cazul în care un pacient din România are nevoie de un transplant de
celule stem hematopoietice și nu au fost identificați donatori
compatibili în familie, Registrul va încerca să găsească donatori
compatibili pentru el. Însă Registrul îşi poate desfăşura activitatea
doar dacă se găsesc persoane dornice să îi ajute pe cei care au nevoie.
De aceea, misiunea RNDVCSH este aceea de a populariza ideea de donare în
rândul persoanelor sănătoase cu vârsta între 18 şi 45 de ani, care se
pot înscrie pentru a deveni donatori voluntari de celule stem
hematopoietice.
Persoanele înscrise în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem
Hematopoietice pot dona până la vârsta de 60 de ani, însă înscrierea în
Registru nu presupune automat şi donarea celulor stem hematopoietice.
Cei care doresc să devină donatori pot contacta TelVerde 0800 88 STEM
(7836), număr apelabil din reţeaua Romtelecom, sau accesa site-ul www.registru-celule-stem.ro.
Donarea de celule stem hematopoietice este voluntară, anonimă şi
neremunerată. Este un gest prin care donatorul de celule stem
hematopoietice poate salva o viață!
Pentru mai multe informaţii despre donarea de celule stem
hematopoietice, puteți contacta Registrul Naţional al Donatorilor de
Celule Stem Hematopoietice sau vă puteți adresa direct unuia dintre cele
18 centre ale donatorilor de celule stem.
Cine sunt beneficiarii Registrului
Copiii și adulţii din România, diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli
grave ale ţesutului sanguin sau ale sistemului imunitar, au şansa, cu
ajutorul Registrului, de a găsi mai rapid şi mai uşor donatorii. În
plus, nu mai sunt obligaţi să plece în străinătate pentru a face
transplantul de celule stem hematopoietice de la o persoană neînrudită,
aşa cum se întâmpla până acum, ci pot apela la unul din centrele de
transplant din țară.
‘’Avantajul unui Registru Naţional al Donatorilor Voluntari de
Celule Stem Hematopoietice este acela că se află în permanentă legătură
cu Registre similare din întreaga lume, au standarde și proceduri de lucru comune, iar baza de căutare pentru potenţiali donatori compatibili cu pacienți care au nevoie de transplant este incomparabil mai mare’’, a afirmatdr. Aurora Dragomirişteanu, directorul RNDVCSH.
RNDVCSH se bucură de recunoaștere la nivelul comunității internaționale
în domeniu şi lucrează la standarde internaţionale stabilite de
Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă. Acest lucru a făcut
posibilăîndeplinirea condiţiilor pentru interconectare cu Registrele
Internaţionale (Sistemul Informatic European al Donatorilor de Măduvă –
EMDIS și Europdonor – Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni). Ca
membri ai Grupului European pentru Sânge și Transplant de Măduvă (EBMT -
European Group for Blood and Marrow Transplant), Registrul împreună cu
centrele de transplant de celule stem hematopoietice din țară, asigură
standardele de calitate și securitate stabilite la nivel european.
În prezent, la nivel mondial sunt înregistraţi în registrele
internaţionale peste 22 milioane de donatori voluntari de celule stem
hematopoietice. Pentru că este mai probabilă găsirea unei persoane
compatibile în grupa populaţională sau în regiunea geografică unde își
are originea pacientul, majoritatea ţărilor din lume și-au creat
registre de donatori voluntari de celule stem hematopoietice.
‘’Cu acest Registru scurtăm perioada de aşteptare, mai ales că
sunt afecţiuni în care pacienţii luptă cu timpul… Sunt boli greu
controlabile, iar aşteptarea lor nu ar trebui să depăşească două luni de
zile’’, a declarat Adrian PANĂ, secretar de stat în MS

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu