luni, 27 mai 2013

Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă vaccinul pneumococic în Programul Naţional de Imunizare, până la sfârşitul acestui an

Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă vaccinul pneumococic în Programul Naţional de Imunizare, până la sfârşitul acestui an
Ministerul Sănătăţii şi Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie au încheiat, astăzi,  un Protocol de colaborare care vizează acţiuni comune pentru drepturile copiilor români de a fi vaccinaţi pneumococic.


„Din nefericire, în România doar 2% dintre părinţi îşi permit să-şi vaccineze copiii împotriva acestui inamic nevăzut, pneumococul.

Luptăm pentru dreptul copiilor români de a fi vaccinaţi încă din septembrie 2012, când am pus bazele acestei Coaliţii. Ne bucură semnarea protocolului şi suntem siguri că împreună cu Ministerul Sănătăţii vom reuşi cât mai rapid să oferim gratuit copiilor noştri acest vaccin”, a declarat Andreea Marin, Preşedinte al Fundaţiei „Pretuieşte Viaţa“  şi ambasadorul campaniei CNP 2013.
“Acest protocol pe care l-am semnat astăzi are ţinte precise, care reglementează drepturile şi obligaţiile asumate atât de autorităţi, cât şi de societatea civilă pentru o vaccinare reală”, a declarat Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a mai adăugat că protocolul face parte din angajamentele MS pentru promovarea prevenţiei.
“Nu voi obosi să repet că, a preveni este mult mai important şi mai ieftin decât să tratezi”, a mai spus Eugen NICOLĂESCU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu