luni, 6 mai 2013

Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin în slujba cetăţeanului

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin desfăşoară activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi în perioada 6-7 mai având în vedere organizarea de manifestări cultural-artistice în mai multe localităţi din judeţ.
Acţiunile poliţiştilor organizate şi desfăşurate în perioada 1-5 mai au facut
ca manifestările culturale şi religioase desfăşurate cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a Zilei Internaţionale a Muncii să se desfăşoare fără incidente majore.

Având în vedere că pe raza localităţilor Zorlenţu Mare, Ramna, Grădinari şi în oraşul Bocşa în aceste zile are loc „Ruga satului”, acţiunile cu efective mărite în care sunt angrenaţi sute de poliţişti vor continua, scopul fiind asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, apărarea patrimoniului public şi privat, precum şi prevenirea oricărei fapte de natură contravenţională sau penală.
În perioada 1-5 mai poliţiştii au aplicat un număr de 135 sancţiuni contravenţionale celor care au încălcat normele Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice precum şi a altor norme, iar poliţiştii rutieri au aplicat 476 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 352 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi au reţinut 17 permise de conducere.
De asemenea se vor intensifica activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona barurilor, discotecilor sau altor locuri aglomerate.I.P.J.C-S

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu