marți, 21 mai 2013

Fondurile pentru programul HIV/SIDA


În urma informaţiilor apărute în unele mass-media, conform cărora "bolnavii de SIDA rămân fără bani", Ministerul Sănătăţii doreşte, cu respect, să facă următoarele precizări, pentru o corectă informare a publicului:
În prezent, fondurile alocate unităţilor sanitare care trateaza pacienţi cu HIV/SIDA sunt suficiente pentru acoperirea tratamentelor la nivelul fiecarui spital până la sfârşitul trimestrului II, urmând ca mai apoi, acoperirea cu medicamente pentru tratamentul bolnavilor cu HIV/SIDA sa fie realizata prin licitatie centralizată.
 
Astfel, medicamentele vor fi achiziţionate din fondurile MS, pe un Acord Cadru, urmând ca fiecare unitate spitalicească să primească medicamentele în funcţie de necesarul fiecăreia, prin contracte subsecvente, conform legislaţiei în vigoare.
 
De asemenea, pentru o mai bună coordonare a programului HIV/SIDA, la nivelul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, s-a institutit Autoritatea de Management, care va coordona accesul pacientilor cu HIV/SIDA la tratament, oportunitatea schimbării schemelor de tratament, dar va avea şi un rol de monitorizare a distribuţiei medicamentelor în teritoriu pentru pacienţii cu această patologie.
Sursa: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu