duminică, 14 aprilie 2013

Dezbatere publica trafic greu




Primăria Municipiului Reşiţa a organizat o dezbatere publică pe tema traficului greu, în vederea identificării unor soluţii pentru protejarea căilor rutiere, dar şi a mediului înconjurător.
S-a luat în calcul încasarea unor sume din taxe speciale pentru întreţinerea drumurilor, şi, implicit, îmbunătăţirea cadrului legal de
colectare a acestor taxe, dar şi reducerea vitezei maxime de circulaţie pentru traficul greu la 40 km/h.
De asemenea, s-a propus ca Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara să preia în administrare arterele de pe plan local, care asigură legătura cu alte drumuri din vecinătatea municipiului Reşiţa, iar traficul greu care tranzitează oraşul, să utilizeze aceste trasee considerate continue, pentru protejarea străzilor.
A fost abordată şi problema pasajului din Triaj, care se află în administrarea DRDPT şi care necesită reabilitare. Reprezentantul DRDPT, prezent la dezbatere, a precizat că a fost întocmit un studiu de prefezabilitate, însă nu există, deocamdată, finanţare.
Persoanele interesate de subiectul privind traficul greu în oraş, care au sugestii în acest sens, sunt rugate să transmită propunerile Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu