joi, 11 aprilie 2013

ACCIDENTE


În dimineaţa zilei de ieri, 10 aprilie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe strada George Coşbuc din Bocşa, accident soldat doar cu pagube materiale.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că două autoturisme erau avariate.
B.CRISTIAN, în vârstă de 23 ani, le-a declarat că în timp ce conducea un autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat. La testarea cu aparatul alcooltest a tânărului a rezultat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul judeţean Reşiţa unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În dimineaţa zilei de ieri, 10 aprilie a.c., poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs pe raza localităţii Giurgiova, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat cu ocazia cercetărilor, că în timp ce G.GHEORGHE, în vârstă de 55 ani, conducea un autoturism, la efectuarea depăşirii unei autoutilitare, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de aceasta, a intrat în coliziune cu autovehiculul depăşit după care a lovit frontal un copac.I.P.J.C-S

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu