vineri, 1 martie 2013

Tichete de calatorie pensionari

 Direcţia de Asistenţă Socială va distribui tichetele de călătorie în perioada 04 – 20.03.2013, pensionarilor cu vârste sub 70 de ani ale căror venituri nu depăşesc 800 de lei lunar, precum şi celor de peste 70 de ani, indiferent de cuantumul pensiei.
Tichetele vor fi imprimate cu roşu, la fel ca cele distribuite în perioada 03 – 21.09.2012, astfel încât persoanele care mai
deţin bilete din acea perioadă să le poată utiliza în continuare, fără să fie nevoite să ridice un nou set.
Pensionarii care locuiesc în cartierele Lunca Bârzavei, Ţerova, Câlnic şi Moniom îşi vor ridica tichetele de pe Aleea Domogled, în apropierea Serviciului Public Taxe şi Impozite. Cei care locuiesc în zona Triaj şi în cartierele Lunca Pomostului, Centru, Secu, Doman, Cuptoare, Muncitoresc, Stavila, Lend şi Marginea se vor prezenta la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială de pe Strada Libertăţii nr. 18-22 (în clădirea fostei poşte).
Vârstnicii trebuie să se prezinte personal cu actul de identitate şi cuponul de pensie aferent lunii februarie 2013, ambele în original şi copie xerox.
Ridicarea tichetelor se va face în ordine alfabetică. Persoanele al căror nume de familie începe cu una dintre literele cuprinse între A şi L pot intra în posesia tichetelor în perioada 04 – 12.03.2013, iar ceilalţi, în perioada 13 – 20.03.2013.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu