În noaptea de 23/24 martie a.c., Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost
sesizată despre producerea unui accident rutier pe DN 68, la intrare în
oraş.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că C.PETRU, în
vârstă de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia
Caransebeş spre Haţeg
, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă şi a
intrat în coliziune cu un cap de pod, în urma impactului autoturismul
rupându-se în două, iar componente din acesta fiind proiectate în afara
părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto,
care iniţial a declarat că se afla pe bancheta din spate iar cel care
s-a aflat la volan a părăsit locul accidentului.
Tânărul a fost
transportat la spital de către alţi participanţi la trafic, unde i-au
fost acordate îngrijiri medicale fără a necesita internarea.
La
testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o
concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă acesta a
refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei,
în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală.I.P.J.C-S

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu