În cursul zilei de ieri, 6 februarie a.c., o femeie din Băile
Herculane a sesizat poliţia cu privire la faptul că a fost înşelată.
Femeia
a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat ce s-a recomandat a
fi nepotul său şi i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier în
urma căruia o
fetiţă de 10 ani a fost rănită şi are nevoie de 1000 euro
pentru a se înţelege cu părinţii acesteia. Pentru a fi credibil,
bărbatul i-a cerut victimei un număr de telefon mobil pentru a fi
contactată de un „avocat”. La câteva minute femeia a fost apelată de
aşa-zisul avocat care i-a cerut să depună într-un cont suma de 4000 lei
ţi să cumpere două cartele reîncărcabile de câte 25 euro.
Femeia a depus banii şi a cumpărat şi cartelele. La scurt timp timp
bărbatul a sunat din nou şi a zis că mai are nevoie de încă 6000 lei
pentru că s-a agravat starea de sănătate a fetiţei.
Victima şi-a
sunat într-un final ginerele care l-a sunat pe nepot şi a constatat că
nu a fost implicat în niciun accident rutier.
Cu ocazia cercetărilor efectuate a fost identificat bărbatul care a sunat, acesta fiind H.NICU, în vârstă de 23 ani, din Galaţi.IPJ C-S.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu