În data de 4 februarie a.c., lucrătorii Formaţiunii Rutiere din
cadrul Politiei Staţiunii Băile-Herculane împreună cu lucrători din
cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Băile-Herculane au organizat o
acţiune pe linia depistării conducătorilor auto care nu respecta
prevederile legale referitoare la viteza de deplasare a autovehiculelor
şi a depăşirilor.
În urma activităţilor desfăşurate cu aparatele de
supraveghere video au
fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale,
din care 26 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru
efectuarea de depăşiri neregulamentare şi una pentru o altă abatere.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale se ridică la suma de 6320lei.
Exemplu:
Un bărbat în vârstă de 43 ani, domiciliat în judeţul Olt,
în timp ce conducea un autoturism raza localităţii Mehadia, din
direcţia Caransebeş către Orşova, a efectuat o depăşire neregulamentară a
autoturismului care circula în faţa sa, încalcand marcajul longitudinal
continuu care separa sensurile de mers.
În momentul efectuării
depăşirii a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 78 km/h în
localitate. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu
amenda în valoare de 600 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere în
vederea suspendarii pe o perioada de 30 zile. IPJC-S
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu