marți, 11 septembrie 2012

Locuri de munca în Germania în domeniul hotelier



Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin anunţă persoanele interesate că în perioada 9-10 octombrie 2012 va fi organizată la Sibiu o bursă în
vederea ocupării unui număr de minim 100 de posturi in domeniul hotelier în
Germania. 
Sunt oferite  minim 100 de posturi , câte 20 de posturi pentru fiecare din următoarele meserii:
           -personal   specializat:  bucătari/bucătărese,  ospătari,  lucrători recepţie;
-personal auxiliar: ajutor la bucătărie, personal curăţenie cameră;
Solicitanţii  trebuie să deţină calificare profesională încheiată sau mai mulţi ani de
experienţă  profesională.
Cunoştinţe de limba germană solicitate sunt :
 -nivel minim A2 (cunoştinţe de bază) pentru bucătari/bucătărese;
 -nivel minim B2(vorbirea limbii germane)pentru ospătari;
 -nivel C2(utilizarea competentă a limbii germane) pentru lucrător recepţie ;
 -nivel minim A2 (cunoştinţe de bază) pentru personal auxiliar.
Angajarea se face pentru perioada octombrie 2012-aprilie 2013. Timpul  de  lucru este de 40 de ore pe săptămână, cu posibilitatea de  efectuare de ore suplimentare.
Salariul  oferit  este  de  1500-2000  de euro brut pentru personal  specializat şi 1200-1500  euro  brut  pentru  personal auxiliar, conform tarifelor landurilor federale.
 Cazarea  este  pusă  la  dispoziţie  de  către angajator (gratuit sau negociabilă), iar întreţinerea  este pusă la dispoziţie de către angajator (gratuit sau  negociabil) sau pe cont propriu.
Solicitanţii   se   vor  prezenta  la  selecţie  având  asupra  lor  CV-  model  Europass  cu  poză  şi  formularul de candidare care sunt disponibile pe site-ul AJOFM Caraş-Severin : www.ajofmcs.ro.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la  sediul Agenţiei din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 , Compartiment Eures sau la telefon 0255/212160.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu