Peste o mie de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii
rutieri în cadrul acţiunilor desfăşurate pe raza judeţului Caraş-Severin
în perioada 14 – 23 septembrie a.c. pentru a-i descuraja pe
conducătorii auto să depăşească viteza legală de deplasare, dar şi
pentru ca aceştia să acorde prioritate pietonilor angajaţi în
traversarea regulamentară a străzii.Poliţiştii rutieri au fost prezenţi în trafic şi au desfăşurat pe
întreaga perioadă acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere ca
urmare a indisciplinei pietonale sau neacordării de prioritate
pietonilor care traversau regulamentar strada. În urma acestei acţiuni
au fost sancţionaţi 519 conducători auto, dar şi 163 de pietoni. Un
număr de 12 şoferi au rămas şi fără permisele de conducere pentru
încălcarea acestei norme.
La sfărşitul săptămânii, oamenii legii au
organizat acţiuni cu aparatele de supraveghere video pentru a preveni
producerea de accidente rutiere ca urmare a nerespectării vitezei legale
sau comise pe fondul consumului de alcool.
De această dată, unui număr de 11 şoferi pe lângă amenzile primite le-au fost reţinute şi permisele de conducere.
În toată perioada au fost constatate şi 12 infracţiuni pentru neregulile la regimul circulaţiei.
IPJ C-S
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu