miercuri, 23 mai 2012

Noul Prefect al judeţului Caraş-Severin este Silviu Hurduzeu

 Marti 22 mai,  în sala de ședințe a Consiliului Județean Caras-Severin, În prezenţa secretarului de stat pentru Comunităţile Locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Mihai Viorel Fifor, Silviu Hurduzeu,  a depus jurământul de credinţă în calitate de prefect al judeţului Caraş-Severin. 
Au participat Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzaverde, vicepreşedintele PNL, la nivel naţional, prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, liderii PSD,  fostul subprefect, Nicolae Verindeanu, parlamentari, directori de instituţii deconcentrate, primari, consilieri şi angajaţi ai Instituţiei Prefectului.
  „Voi urmări, de acum, aplicarea programului de guvernare, iar ca prioritate vom veghea la respectarea legalităţii pentru buna desfăşurare a alegerilor locale. Toţi candidaţii vor porni, din punctul nostru de vedere, cu şanse egale. În perioada următoare vor fi câteva probleme pe care le voi urmări: este vorba de siguranţa cetăţeanului, discuţii cu reprezentanţii instituţiilor Sănătăţii şi Învăţământului şi la posibile inundaţiile anunţate pentru zilele următoare şi vom încerca să reducem posibilele pagube“,a declarat prefectul  de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu