luni, 27 octombrie 2025

Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore

În ultimele 48 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a

20 de situații de urgență în zona de competență.

În această perioadă, salvatorii cărășeni au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, descarcerarea unei persoane, precum și pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul a două accidente rutiere.

Primul eveniment a avut loc pe DN58B, în localitatea Reșița, cartier Câlnic, cu două autoturisme implicate, unde au rezultat trei victime, dintre care una încarcerară. Cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Cel de-al doilea accident rutier a avut loc în localitatea Vălișoara, în care au fost implicate două autoturisme, iar în urma acestuia, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 Tot în această perioadă, salvatorii au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil pe DN57, localitatea Naidăș.

De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în alte 17 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu