miercuri, 3 septembrie 2025

Intervențiile pompierilor cărășeni din ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au gestionat, în cursul zilei de ieri, 2 septembrie, 18 situații de urgență, constând în stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și înlăturarea unui copac.

Cea mai relevantă misiune a avut loc aseară, în jurul orei 22:40, în municipiul Reșița, unde un incendiu violent izbucnit la o magazie din

incinta fostului patinoar amenința să se extindă la clădirile învecinate și la Complexul Sportiv „Francisc Vaștag”. La fața locului au intervenit de urgență trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, echipajele reușind să localizeze și să lichideze flăcările înainte ca acestea să cuprindă întreaga zonă. În urma evenimentului, au ars acoperișul și bunurile din interiorul magaziei, acoperișul vestiarelor patinoarului și au fost afectate parțial un garaj și câteva bunuri din interiorul acestuia. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Tot în ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Moldova Nouă și Măureni, în urma cărora au ars aproximativ 3 hectare de teren.

În aceeași perioadă, echipajele SMURD au intervenit în 14 situații pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.

 

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică:

ü  Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice și nu lăsați în funcțiune, nesupravegheate, aparatele electrice;

ü  Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

ü  La suplimentarea receptoarelor, asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

ü  Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

ü  Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

ü  Nu suprasolicitaţi o priză, deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

ü  Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

 

Totodată, reamintim cetățenilor că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. Utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor reprezintă un pericol major, întrucât flăcările se pot propaga rapid, punând în pericol culturi agricole, fondul forestier, bunuri materiale și, mai grav, vieți omenești.

În continuare, temperaturile se mențin ridicate, iar riscul producerii incendiilor este sporit. Facem un apel la cetățeni să evite utilizarea focului deschis și să manifeste atenție sporită în ceea ce privește fumatul, în special în zonele cu vegetație uscată.

Nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni contravenționale semnificative. Astfel, persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice, cu amenzi între 50.000 și 100.000 de lei.

Respectarea legii înseamnă protejarea comunității, a mediului înconjurător și a propriei siguranțe!

Pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute accesând platforma naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu