Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin a transmis o adresă de informare către Consiliul Județean Caraș-Severin, precum și către primăriile Reșița, Băile Herculane și Bocșa, unităţi administrativ-teritoriale care înregistrează întârzieri semnificative în implementarea proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020.
La această dată, în județul Caraș-Severin sunt în derulare 22 de proiecte etapizate și 9 proiecte declarate nefinalizate, toate având termenul limită de finalizare stabilit pentru data de 31 decembrie 2025. Valoarea totală cumulată a acestora depășește 970 milioane lei.
Proiectele în cauză vizează modernizarea infrastructurii rutiere, educaționale, a blocurilor de locuințe și a obiectivelor de patrimoniu, având un impact direct asupra calității vieții cetățenilor din Banatul Montan.
Situația actuală este următoarea:
Cele 22 de proiecte etapizate, cu o valoare totală de peste 900 milioane lei, înregistrează stadii fizice de realizare cuprinse între 27% și 97%. Dintre acestea, 11 proiecte se află sub pragul de 65% progres fizic, cele mai scăzute valori fiind înregistrate la Reșița și Bocșa.
Din cele 9 proiecte declarate nefinalizate, în valoare de aproximativ 72 milioane lei, şapte sunt în municipiul Reșița și două în orașul Băile Herculane, progresul fizic fiind cuprins între 40% și 95%.
Menținerea întârzierilor și a unor disfuncționalităţi în finalizarea proiectelor derulate prin POR 2014-2020 riscă să ducă la imposibilitatea finalizării acestora până la termenul impus – 31 decembrie 2025 –, ceea ce ar atrage obligația de returnare a fondurilor deja decontate, cu impact sever asupra bugetelor locale.
Având în vedere gravitatea situației, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a solicitat autorităților implicate să dispună toate măsurile administrative și operaționale necesare pentru accelerarea ritmului de execuție, astfel încât obiectivele asumate prin proiectele finanțate din fonduri europene să fie duse la bun sfârșit.
Instituția Prefectului reamintește că finalizarea acestor proiecte este esențială pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale și pentru evitarea pierderii fondurilor nerambursabile deja atrase.
Cancelaria Prefectului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu