În perioada 16-22 iunie, polițiștii rutieri și polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, cu calitate de polițist rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat acțiunea Alcohol &Drugs, pentru combaterea consumului de alcool sau alte substanțe la volan și prevenirea accidentelor de circulaţie.
În cadrul acțiunii, polițiștii au fost prezenți pe drumurile publice din județ cu aparatele alcooltest și drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă autovehicule sub influența alcoolului sau a substanţelor interzise.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au controlat peste 1900 de autovehicule și legitimat peste 2000 de persoane.
Totodată, polițiștii au efectuat peste 1500 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, peste 25 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule conform legii.
Exemplu:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu