miercuri, 25 iunie 2025

„Dunărea – Interferențe culturale” Expoziție de pictură la Palatul Apelor, ediția a III-a

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) este gazda expoziției de pictură „Dunărea-Interferențe culturale”-ediția a III-a, dedicată sărbătoririi Zilei Internaționale a Dunării, prilej cu care deschidem din nou porțile Palatului Apelor din Timișoara. 

Vernisajul va avea loc joi, 26 iunie 2025, ora 12:00, la sediul ABA Banat în prezența publicului, a artiștilor participanți și a invitaților speciali. Curatorul expoziției este artistul plastic Costin Brăteanu, iar cuvântul de deschidere va fi rostit de Ovidiu Justinianu și Carol David.
Evenimentul reunește 35 de artiști plastici contemporani din diferite zone ale țării, care expun lucrări în tehnici variate – de la pictură în ulei și acrilic, la tehnici mixte și colaj – toate având ca punct central de inspirație fluviul Dunărea. Printre expozanți se numără: Eugenia Drăgoi-Banciu, Sorin Nicodim, Mátyás László, Doru Brăteanu, Traian Abruda, Delia Danciu, Rafael Matiaș, Flora Răducan, Daniel Suici, Molnar Kara, Mircea Deaca, Junc Marta Claudia, Pavel Torony, Nora Novak, Diana Harja, Roxana Netea, Sorin Bijan, Tiberiu Giucă, Greti-Adriene Papiu, Victor Gingiu, Ana Domnica-Hoble, Loredana Furca, Dorel Olteanu, Carol David, Mariana Tepeș, Tar Béla, Zoltán Benedek-Ors, Dorothea Hîrjoi, Bajko Attila, Mădălina-Elena Trofin, Daniel Bulimar Henciu, Daniela Orăvițanu, Lia Popescu și Ecaterina Schiwago.

Expoziția este deschisă publicului până în data de 10 iulie 2025, în timpul programului de lucru al instituției.

“De-a lungul istoriei, Dunărea a fost mai mult decât un fluviu, a fost un simbol al legăturii dintre popoare, un liant cultural și o sursă inepuizabilă de inspirație artistică. De la poeți și muzicieni până la pictori și sculptori, Dunărea a fost reprezentată ca punte între civilizații, spațiu mitic sau forță a naturii. Expoziția de la Palatul Apelor continuă această tradiție culturală, aducând în fața publicului viziuni contemporane asupra fluviului care unește Europa”, a declarat Viorel Avram, directorul ABA Banat.



Compartimentul Relații cu Presa al Administrației Bazinale de Apă Banat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu