luni, 30 iunie 2025

Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 21 situații de urgență în zona de competență.

În această perioadă, pompierii militari cărășeni au acționat pentru

stingerea a două incendii de vegetație uscată, izbucnite în localitățile Bratova și Ticvaniu Mic. Fiind afectată o suprafață de aproximativ 100 mp. Din fericire, focarele au fost lichidate prompt, fără a se înregistra pagube materiale.

De asemenea, salvatorii au mai intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil,în municipiul Caransebeș.

Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și pentru asigurarea măsurilor specifice în urma a două accidente rutiere produse în localitățile Greoni și Caransebeș, fără persoane încarcerate.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind prevenirea incendiilor. Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. Focul scăpat de sub control poate pune în pericol vieți, locuințe și natura din jur.

 

!!NU UITAȚI!!

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei și amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

În aceeași perioadă, echipajele SMURD au intervenit în alte 16 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu