Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 38 misiuni în zona de competență.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Oravița au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament în localitatea Oravița. Au ars bunuri materiale din interiorul camerelor cuprinse de incendiu. Pe durata intervenției, echipajul SMURD a acordat asistență medicală pentru două persoane, care au refuzat ulterior transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
În cursul acestei dimineți, pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Fizeș. La sosirea pompierilor, ardea generalizat întreaga locuință. În urma incendiului, aceasta a ars în întregime, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Totodată, pompierii militari au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe raza localității Mehadia. De asemenea, pompierii au desfășurat o misiune pentru salvarea unui animal (pisică).
În perioada de referinţă, s-au înregistrat 34 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații pentru asistența persoanelor aflate în dificultate.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu