În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii).
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul
Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers peste 100 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a
devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Heymarket din Chicago. În timpul unei demonstrații, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii.
În România, ZIUA MUNCII a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890
ZIUA MUNCII pe 1 MAI este sarbatorita in tarile ca: Germania, Belgia, Croaţia, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru, Hong Kong.
Ziua Internațională a Muncii

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu