miercuri, 12 martie 2025

Pompierii militari cărășeni au desfășurat 9 situații de urgență în ultimele 24 de ore


Subunitățile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit, în cursul zilei de ieri,11 martie a.c., pentru gestionarea celor16 situații de urgență.

 Incendii de vegetație
Pompierii militari cărășeni au acționat pentru stingerea a două incendii izbucnite la arderi necontrolate (vegetație uscată, litieră de pădure și deșeuri menajere), în urma cărora a fost afectată o suprafață de aproximativ 5 ha de teren. Acestea s-au manifestat pe raza administrativ-teritorială a localităților Caransebeș și Reșița.

Informare preventivă
În cazul arderilor necontrolate ale vegetaţiei uscate, flăcările, mai ales în condiții de vânt, se extind cu repeziciune cuprinzând suprafeţe foarte mari, iar pompierii depun eforturi susținute pentru limitarea și stingerea acestora.
Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești.
!!NU UITAȚI!!
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

 Misiuni de prim ajutor
În perioada de referință, au fost înregistrate 14 intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportarea la spital a persoanelor cu diverse afecţiuni medicale.

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu