sâmbătă, 22 februarie 2025

Inspectorii din cadrul ITM Caraș-Severin continuă acțiunile și în acest an

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin prin inspectorii de muncă, continuă și în anul 2025 să desfășoare acțiuni de promovare, informare și conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la drepturile individuale și colective ale acestora, având în vedere Legea nr. 367/2022  privind dialogul social, unde este

reglementată obligația de a iniția negocierea colectivă în vederea încheierii contractului colectiv de muncă pentru toate categoriile de angajatori care au cel puțin 10 salariați.

Reamintim faptul că inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali. Negocierea contractului colectiv de muncă constituie o procedură fundamentală în scopul consolidării relațiilor de muncă dintre angajator și lucrător, obiectivul urmărit fiind de a echilibra interesele angajatorului cu drepturile si nevoile lucrătorilor, prin stabilirea unor prevederi clare referitoare la condițiile de munca, salarii si alte beneficii acordate.

Prin perfectarea unui contract colectiv de muncă, lucrătorul are posibilitatea de a participa la procesele decizionale din cadrul societății angajatoare, poate dobândi drepturi superioare privind condițiile de muncă și de securitate și sănătate în muncă, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale sau orice alte acorduri în problemele de interes comun. Salariul nu face obiectul negocierii colective în sectorul bugetar, însă drepturile salariale finale se stabilesc prin negociere în limitele minime și maxime prevăzute de legile speciale și cu încadrarea în bugetul aprobat.

În privința angajatorului, negocierea colectivă poate asigura pacea socială și mediul de muncă favorabil productivității, loialitate și nu în ultim rând, rezolvarea cu ușurință a litigiilor.

În cazul în care negocierea se finalizează, contractul colectiv de muncă se poate încheia numai pe perioadă determinată cuprinsă  între 12  și  24 de luni, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților, o singură dată, cu cel mult 12 luni. Informația referitoare la prelungirea valabilității contractului colectiv este concretizată  prin încheierea unui act adițional.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și actul adițional la acesta se încheie în formă scrisă, se depun și se înregistrează la inspectoratul teritorial de muncă din raza sediului angajatorului.

Atragem atenția asupra faptului că, neîndeplinirea obligației negocierii contractului colectiv de muncă, constituie contravenție și se sancționează de către inspectorii de muncă cu amendă de la 15.000 la 20.000 lei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu