vineri, 6 decembrie 2024

18 situații de urgență gestionate de pompieri în ultimele 24 de ore

Pe parcursul zilei de ieri, 5 decembrie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 18 situații de urgență în zona de competență.

 

Ø  Incendii

În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a trei incendii: unul produs la locuință, din cauza unui coș de fum necurățaț de funingine, unul izbucnit la o anexă gospodărească, iar altul la vegetație uscată.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 03:45, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Bozovici au acționat pentru stingerea unui incendiu care se manifesta cu flacără la o anexă gospodărească (magazie de lemne) din comuna Șopotu Nou. În urma evenimentului, au ars 2 m³ de lemn și acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea unui aparat de gătit improvizat.

Pentru creșterea gradului de protecție a gospodăriilor în sezonul rece, reamintim cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor:

Verificați mijloacele şi instalaţiile de încălzire, instalaţiile de alimentare cu gaze naturale şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor, utilizând personal autorizat;

Nu utilizați reșouri, radiatoare, sobe metalice sau de teracotă care sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri ce prezintă risc de incendiu sau explozie;

Evitați utilizarea instalațiilor electrice defecte, montate pe materiale combustibile sau cu improvizații.


Ø  Misiuni de prim ajutor


În perioada de referință, au fost înregistrate 14 intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații pentru asistența persoanelor aflate în dificultate.

 

Ø  Accident rutier


Pompierii militari orăvițeni au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor în cazul unui accident rutier petrecut în localitatea Ticvaniu Mare.

 

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu