luni, 25 noiembrie 2024
Misiunile pompierilor în perioada 22 – 24 noiembrie
Subunitățile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat, în ultimele trei zile, 65 de misiuni specifice.
Bilanț intervenții în urma fenomenelor meteorologice periculoase
Pompierii militari au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative cauzate de vremea nefavorabilă, în 42 de situații. Astfel, pompierii au desfășurat 24 de misiuni pentru degajarea acoperișurilor și a elementelor de acoperiș căzute sau aflate în pericol de desprindere, în municipiile Reșița și Caransebeș. Totodată, pompierii au intervenit în 18 situații pentru degajarea copacilor/stâlpilor căzuți pe carosabil sau pe cablurile de curent.
Incendiu
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 05:05, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Reșița, strada Nerganița. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În urma incendiului, a ars întreaga locuință, compusă din trei încăperi, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de coșul de fum neizolat termic față de materialele combustibile din jur.
Pentru creșterea gradului de protecție a gospodăriilor în perioada sezonului rece, reamintim cetățenilor să verifice canalele și coșurile de evacuare a fumului pentru că acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteielor să incendieze materialele combustibile din apropiere; să curețe coșurile de funinginea depusă și să le întrețină prin zugrăvire spre a observa și repara eventualele fisuri apărute; coșurile, burlanele și canale de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeelor.
Misiuni de prim ajutor
În perioada de referință, s-au înregistrat 18 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații pentru asistența persoanelor aflate în dificultate.
Accidente rutiere
Pe parcusul acestui sfârșit de săptămână, pompierii militari au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor în cazul a patru accidente rutier petrecute pe raza localităților Soceni, Reșița, Bogîltin și Băile Herculane.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu