vineri, 11 octombrie 2024

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

 

Reglementarea dreptului de ședere 

În perioada 9 – 10 octombrie a.c., au fost înregistrate 1.292 de cereri pentru obținerea avizelor de angajare în muncă. Alte 966 au fost aprobate, iar 286 au fost respinse.

 

De asemenea, au fost

emise 1.131 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

În aceeași perioadă, au fost înregistrate și 1.265 de cereri de prelungire a dreptului de ședere.

 

Protecția temporară

 

În contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001, au fost emise 293 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, destinatarii fiind persoanele aflate într-un aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina.

 

Acțiuni desfășurate

 

În perioada de referință, polițiștii de imigrări au desfășurat, la nivel național, 63 de acțiuni și controale, pentru identificarea și remedierea neregulilor privind regimul străinilor în România.

 

Sancțiuni și măsuri aplicate

 

În urma controalelor, polițiștii de imigrări au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, valoarea totală a amenzilor fiind de 8.500 de lei.

 

Depistarea străinilor în situații ilegale

 

Polițiștii de imigrări, în cooperare cu structuri cu atribuții în domeniu, au depistat 42 de străini aflați în situații ilegale. Dintre aceștia, trei au fost introduși în centrele de custodie publică.

 

Capacitatea de cazare a centrelor

 

În prezent, gradul de ocupare al centrelor regionale de proceduri și cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 22,7 %.

 

Polițiștii de imigrări vor continua acțiunile și în perioada următoare pentru a asigura respectarea legislației privind regimul străinilor în România.

 

 

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu