luni, 28 octombrie 2024

INFORMARE PRIVIND PRELUNGIREA DREPTULUI DE ȘEDERE TEMPORARĂ ÎN SCOP DE DETAȘARE


Străinii care au intrat pe teritoriul României în scop de detașare trebuie să știe că
acest drept se prelungește de la data depunerii cererii dacă:
➢ Au obținut un aviz de detașare, în condițiile legii;
➢ Prezintă decizia de detașare, tradusă și legalizată;
➢ Prezintă dovada deținerii mijloacelor de întreținere cel puțin la nivelul
salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
De asemenea, acest drept de ședere poate fi prelungit pentru o perioadă de până la un
an, într-un interval de 5 ani, de la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de
ședere.
Străinilor angajați în scop de detașare ai unor persoane juridice cu sediul pe teritoriul
unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic
European ori pe teritoriul Confederației Elvețiene li se prelungește dreptul de ședere
temporară fără a fi limitați în intervalul amintit anterior, dacă prezintă următoarele
documente:
➢ copia contractului individual de muncă, înregistrat la autorităţile competente
din statul membru respectiv, tradus şi legalizat;
➢ permisul de şedere valabil eliberat de statul în care îşi are sediul angajatorul, în
original şi în copie;
➢ copia actului de detaşare, tradus şi legalizat;
➢ dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere cel puţin la nivelul salariului de bază
minim brut pe ţară garantat în plată.

Pentru informații suplimentare referitoare la acest segment de activitate, puteți accesa
următorul link : https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/06/ORDONANTADE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002-1.pdf , art. 50 coroborat cu articolul 56^1 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Ştiri curente

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu