luni, 26 august 2024

Intervenții gestionate de pompieri cărășeni în ultimele 24 de ore

 
Pe parcursul zilei de ieri, 25 august a.c., pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urgență pe raza județului Caraș-Severin.

Pompierii militari au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la vegetație uscată în zona Oravița, acesta punând în pericol o stână de oi și 31 de familii de albine. Incendiul a fost gestionat în fază incipientă, fiind lichidat în scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, iar alte incendii tot la vegetație uscată s-au manifestat în localitățile: Reșița, Caransebeș, Valeadenii, Slatina, Bozovici, Crușovăț, Cuptoare, Brădișoru de Jos, Lupac, Greoni, Socol, Mehadia, Moldova Nouă și Zlatița, suprafața afectată fiind de aproximativ 55 de hectare.
Incendiile au fost lichidate și nu s-au înregistrat victime.

 Informare preventivă
Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești.
Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

 Misiuni de prim ajutor
În perioada de referinţă, s-au înregistrat 15 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
 Alte misiuni
Totodată, pompierii militari au desfășurat misiuni de recunoaștere în teren și instruire, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu