sâmbătă, 17 august 2024

Informare de presă privind acordarea burselor în anul şcolar 2024 - 2025

Modificările aduse Metodologiei-cadru de acordare a burselor şcolare, valabile în anul şcolar 2024 - 2025, nu sunt de natură să afecteze elevii sportivi de gimnaziu şi liceu, potenţiali beneficiari de burse, comparativ cu metodologia aplicată în anul şcolar 2023 - 2024.

Precizăm că informaţiile pe această temă vehiculate în spaţiul public au la bază interpretarea eronată de către Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU) a prevederilor Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.518/11.07.2024 cu privire la aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor începând cu anul şcolar 2024 - 2025.

În acest sens, FSSU a transmis astăzi următorul comunicat de presă https://fssu.ro/comunicat/#

Ministerul Educaţiei a fost şi rămâne un susţinător al performanţei sportive. În acest sens, reamintim faptul că începând cu anul şcolar 2024 - 2025, elevii sportivi de gimnaziu şi liceu pot beneficia de burse de merit şi pentru medaliile de aur sau locul I obţinute la Campionatele Naţionale organizate de Federaţiile Sportive Naţionale, în sporturi olimpice, în baza Protocolului încheiat între Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport în data de 7 martie 2024.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, se adaugă explicit, ca beneficiari ai burselor de merit, elevii care obţin premii la competiţiile organizate de Federaţiile Naţionale în sporturi olimpice.

Protocolul dintre Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport, prin care sunt stabilite competiţiile în sporturi olimpice pentru care se acordă burse, este disponibil aici

https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/preuniversitar_root/burse/Protocol_ME-ANS_competitii_burse_merit.pdf

BIROUL DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu